Serbia fu OK (October 23, 2006)

Guess who’s back, back again… Inca o delegatie reusita: Andrei 1 – Gazdele 1 …meci egal.

Am ajuns in Belgrad miercuri pe la 11 (ora lor, 12 ora noastra), plecati fiind la 6.10 din Otopeni. Pentru ca nu exista un zbor direct Bucuresti – Belgrad (nu exista interesul), am fost nevoiti sa facem escala in Milano – so… Bucuresti – Milano – Belgrad. Initial trebuia sa plecam cu Lufthansa, dar “ghinion de nesansa” (cum ar zice colegul meu Razvan) pana la urma am plecat cu Alitalia. Deci, …Alitalia sucks! Pe langa faptul ca mancarea e infecta (am primit niste gustari ireal de nasoale din care am recunoscut doar painea), am baut cea mai nasoala cafea EVAR! …Recunosc ca desertul fu OK …Avionul pana in Milano era de generatie 1900-toamna (elice & shit), cel pana in Belgrad fu OK (ceva micut, rapid si silentios).

Ajungem noi la hotel Rex (***), luam cheia si intrebam – normal – daca au net. Zic ca au dar, momentan e “busy” – sa revenim dupa ora 19. Damn! …Prima oara n-am inteles de ce e “busy” dar am aflat dupa ca e ADSL (paranteza: in Serbia net-ul e inca la nivelul de dial-up. LOL!). Am debarcat in camera, o camera foarte draguta. Dupa debarcare, colegul meu Dragos s-a apucat sa sune pe la parteneri si pe la agentia de PR, ca sa fixam programul zilei. La ora 15 am programat pranzul cu distribuitorul nostru, iar la 20 cina cu tipa de la agentia de PR. Ne intalnim noi cu distribuitorul (product manager-itza, directoarea de marketing si directorul general) intr-un restaurant “de figuri” propus de ei – The Portrait of Dorian Gray – OMFG ca sa zic asa. Mancarea a fost super-buna, am ales ceva recomandat de ei – nu mai stiu cum se numeste. “Luptele” /” Tratativele” / “Discutiile” au durat vreo 3 ore. Greu, greu! …Pana la urma totul fu OK. Stim ce avem de facut cand ne intoarcem in tara, ne-am format o idee de ansamblu despre piata, clienti, distribuitor. Dupa masa ne-am intors la hotel pentru o pauza mica pana la cina …Cina am luat-o in The Monument (cred), un locsor foarte cozy. Tipa de la agentia de PR e o scumpa. Foarte volubila si prietenoasa. Ne-am simtit super cu ea. Am discutat o groaza despre asemanarile Romania-Serbia, revolutii, razboaie, politica, mentalitati, etc. Am discutat si business vreo 30 de min., ca mai mult n-aveam ce. Am ajuns inapoi la hotel pe la 22.45 ca pensionarii, pentru ca eram rupti dupa o noapte nedormita. Netul era tot “busy”… grrr.

Dimineata ne-am trezit pe la 7 (colegu’), 8 (eu), ca la 9 trebuia sa fim la locul de intalnire cu organizatorii evenimentului pentru care am venit in Serbia. Colegu’ a apucat sa intre pe net, lenesul de mine nu. Pana la locul de intalnire (parcarea hotelului Intercontinental, unde ne astepta autocarul) am luat un taxi. Faza tare: cursa a fost 423 de dinari, dar omu’ vroia 500. De ce? Pentru ca cica ne-a carat bagajele pana la masina! (sa moara m.-..) …Colegu’ i-a aratat o bataie pe obraz internationala, si omu’ a plecat suparat. Tot el? Nici macar nu ne carase bagajele, el doar le-a pus in porbagaj. Ce tupeu! …parca eram in Romania …Am plecat pe la 10 cu autocarele spre locul desfasurarii evenimentului: Hotel Grand (****), muntii Kopaonik (un fel de Poiana Brasov), la vreo 350 Km de Belgrad. Drumul a fost lung si obositor. Odata ajunsi, locatia ni s-a parut super. Peisaj si dotari mega-extra. E un intreg complex, au si instalatie de ski, piscina, sala de sport, alea-alea…

Dupa un pranz tarziu (pe la 4-5), a urmat prima serie de conferinte – prezentarea organizatorilor, o prezentare IBM, una Microsoft – toate in sarba. Si cum noi eram singurii “straini”, si implicit profesori de sarba, …n-am inteles decat intuitiv vreo 10% din tot. A urmat cina, si …TA-DAM – Petrecerea Jack Daniels!!! …Uuuuu!!! Ne-am simtit super. Fratii nostrii din Balkani stiu sa se distreze, nu gluma. Pentru fiecare Jack promoteritzele ne dadeau cate un dolar Jack, pe care il schimbai intr-o fisa cu care jucai Black-Jack la o masa. Eu am ras vreo 12 Jack-uri cu RedBull (pentru cunoscatori), si in final am castigat pixuri si brelocuri Jack. A fost nice. Am avut parte si de karaoke, ca aveau un ecran mare si proiector. Majoritatea pieselor au fost tot in sarba, dar am avut parte si de hit-uri in engleza. Noi ne-am facut de ras pe Julio Iglesias… Pe la 1 (iar ca bosorogii) ne-am tirat in camera, pentru ca al meu coleg avea prezentarea la 10 dimineata, a doua zi.

A doua zi la 10, omu’ era pregatit. Emotii, chestii, ca era prima lui prezentare in fata a 100 de oameni. Dar, tzeapa, se pare ca ei au stat pana tarziu la petrecere asa ca pe la 10 nu prea era nimeni in sala de conferinte. El a inceput d’abia la 11.30. Feedback-ul a fost ok, am marcat primu’ client (Renel-ul lor). Au urmat alte prezentari, dupa care pranzul (a inclus 2 guitatori incinerati), program de voie si reluarea ostilitatilor pe la 18. Materialele noastre promotionale au ajuns cu intarziere ca de obiecei (cu 2-3 zile) – Multumim TNT! – si pe langa asta au ajuns si cam jumulite de idiotii aia din vama. Ne-a disparut si niste chestii printre care o punga de prezervatie promotionale BitDefender ( …La un moment dat (pe la 20) a venit si prezentarea jupanului (ultima prezentare a conferintei). M-am descurcat onorabil (am vazut inregistrarea: prea multe “ok-uri” si “aaa-uri”), chiar daca m-am grabit pentru ca programul avea delay de vreo 2 ore. Am spus tot ce era de spus.

Dupa totate acestea a urmat petrecerea serii – Yeee! …Au adus o trupa autohtona care a performat live. Stilul era foarte funky, spre jazz & stuff. Pe langa piesele in sarba, au avut si o groaza de piese internationale. Ne-au placut la nebunie. Aveau un tip la trompeta, unul la saxofon, unul chitara, unul chitara-bas, 2 percutie si solista (avea tipa o voce gen Patricia Kass). Din pacate nu mai aveau Jack (NUUUUU!!!) si am ars-o pe Ballantine’s. Nu se compara frate! …Yak! …Iar ne-am culcat ca bosorogii, pe la 2 de data asta (facem progrese), pentru ca a doua zi la 10 trebuia sa plecam spre Belgrad ca aveam avion la 17.

Am plecat noi cu parere de rau, dar totusi cu un dor nebun de casa. Am ajuns in aeroport pe la 15.30 – perfect. Obositi dupa drum, facem noi check-in-ul, si aflam cu stupoare ca avionul are intarziere 45 de minute. Fuck Alitaila! …Facem cumparaturile de suveniruri de rigoare si asteptam. Avionul a plecat pe la 18 pana la urma. Kkt! Eram siguri ca o sa-l pierdem pe ala din Milano… Ajungem noi in Milano, fugutza fugutza in duty-free-uri luam ce apucam, fugutza fugutza spre avion. Ajungem in ultimul moment… Ufff! …Drumul spre Bucuresti ne-a parut o vesnicie, chiar daca nu  a avut decat 2 ore. Ajungem noi in Otopeni (24.10 ora Romaniei) – ahhh it’s good to be home! …Asteptam bagajele …vine unul, …doua, …patru …inca mai asteptam …5 …10 …minute …siiii …fericitul castigator al unui bagaj lipsa sunt chiar eu! Super! …Era vorba despre cel cu hainele. Inca o data: fuck Alitalia! …Ma duc eu sa depun cerere de “give it back, give it back, don’t take it away from me…”, si cica ma suna ei… Circumspect ma duc catre taxi-ul in care colegu’ ma astepta de vreo 10-15 minute… Intr-o ora sunt acasa. Debarc eu, cu cadourile in fatza. Ornitorincul atitpise asteptandu-ma! …Pai se poate? Rusinica! …Trag eu de ea, isi cere scuze, isi primeste cadourile si se trezeste instantaneu! …Stam noi la un fum de vorba, imi povesteste ce prostii a mai facut si dupa un dush si un “scurt” adormim ca ursuletii

Ce bine e acasa!

PS: In 2-3 saptamanii plec din nou!